156

Se reporneste acceleratorul de particule
Vizualizari: 1597
Acceleratorul de particule de la CERN ar putea fi repornit în septembrie. Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) a decis ca acceleratorul să fie repus în funcţiune în luna septembrie a acestui an, cu câteva luni mai tarziu decât fusese anunţat iniţial. LHC a fost închis în septembrie anul trecut, în urma apariţiei unor defecţiuni la sistemul electric. Trei legături electrice suspecte au fost descoperite de atunci, iar 53 de magneţi au fost deja înlocuiţi. Potrivit BBC, acceleratorul de particule (Large Hadron Collider - LHC) din Geneva, construit pentru a reproduce condiţiile care au dus la apariţia vieţii pe Pământ, ar putea fi repornit în luna septembrie a acestui an. Vinerea trecută, CERN a realizat un plan privind viitoarea funcţionare a acceleratorului, plan care a fost aprobat luni. Accelratorul va fi îmbunătăţit prin adăugarea unor noi sisteme de avertizare, în cazul în care vor apărea noi defecţiuni ce vor duce din nou la oprirea acceleratorului, informează telegraph.co.uk. De la apariţia defecţiunilor în septembrie anul trecut, au fost descoperite trei legături electrice suspecte, iar 53 de magneţi au fost înlocuiţi. Alţi o sută de magneţi nu pot testaţi până la repornirea acceleratorului în septembrie, însă ar putea fi necesară înlocuirea lor. Dacă va fi repornit conform orarului stabilit, acceleratorul va funcţiona până în toamna anului 2010, dată la care vor exista suficiente date ştiinţifice pentru acest experiment, a anunţat CERN. Acceleratorul trebuie să producă intrarea în coliziune a protonilor care circulă în sensuri inverse la o viteză apropiată de cea a luminii, provocând desprinderea unor particule elementare încă neobservate fizic până în prezent. LHC va recrea, timp de o fracţiune de microsecundă, condiţiile care prevalau în Univers imediat după Big Bang, înainte ca particulele elementare să se asocieze pentru a forma nuclee de atomi. Coliziunile ar putea genera trei găuri negre minuscule, despre care fizicienii de la CERN dau asigurări că nu reprezintă un pericol, pentru că prezenţa lor va fi efemeră. Câţiva oameni de ştiinţă s-au temut însă că acestea vor absorbi toată materia din jurul lor, provocând sfârşitul lumii.
Data:16 02 09 - 11:15:35
Nici o nota.
«Categorii stiri
acasa